În ceața acestei
Dimineți de august
Sufletul are o casă
Să locuiască singur acolo
Ori cu destule speranțele lui
Răcoarea udă să-i fie veșmânt
Și așternut serbăd orbecăirea

Noaptea a fost
Fericit în oraș
Sirenele bolilor nu i-au frânt visul
A dansat cu fetele părăsite pe străzi
A behăit cu băieții

Dar de la ora șase
Până la șase și-un sfert
A început neîntrerupt să tușească
Și-a amintit de-o sinuzită mai veche
Un junghi a-ncercat să-l cotească
Și era ceață groasă de jurîmprejur
Și era rece pe-afară

Ci are-o casă de locuit
Și are speranțe... destule!