Mi-am asezat asteptarile, in sertarele sufletului,
Unele erau patate cu lacrimi, doar de mine vazute
Si fara sa vreau am pierdut in nelinistea vantului,
Mangaierile care-au dorit, sa-ti fie tie cunoscute.

Noptile s-au despartit intre ele, fara sa ne spuna
Lasand zorii mereu fara vise, fara stropii de roua,
Si-n locul tau, singuratatea tacerile-n palme aduna,
Facandu-si carare, prin sufletele noastre-amandoua.

Tu mi-ai spus sa iubesc florile ce pe razoare cresc,
Sa nu tin cont, de anotimpurile-n care le ofer,
M-ai invatat, privirea ta cu anii mei s-o pretuiesc,
Cat gestul nu m-alunga, din timpul, vesnic efemer.

Eu sper acum sa nu-mi pierd din trecut vreo amintire,
Oricate asteptari au fost covorul, clipelor tarzii,
Si noptile se mai despart prin vesnica lor ratacire,
In schimbul lacrimilor mele, sa te renasti si sa revii.