e freamăt dens de insomnii această vară,
și mie mi-au crescut pe buze cuvinte mai verzi,
desigur că mai am de povestit martiriul de țară.
tu umbră a blazării râzând cu zeii îi dezmierzi.

trec prin oglinzile verii pelerini singuratici,
separați de patetism de toate templele nefericirii,
animă lumânări aprinse drept la moartea unor clinici
jocul de lumini la stâlpii stigmatelor adună fachirii.

în orașul istoric mărturii stau fecale mizere,
zeus dominând spinări răbdătoare de furnici ca de cai,
cu un gest crescând succesul șpăgilor prospere
unde fațadele credinței dau mari iluzii de serai.

încă se mai văd statui din ce a fost demn si frumos
treptat alunecă-n uitare ca un soare negat și topit.
onorurile lumii s-au zidit în concept de beton inimos
să se încingă-n sânge rug de horă de atâta iubit.

pe aleea cu urgențe toți avem de spus câte ceva,
grăbit vine amurgul școlit să sorteze mirări,
amare experimentări sub tensiunea paradisului de mucava.
toți suntem rădăcini de glie unite-n infinit de abordări.