Destinul pe care-l vreau
e lângă pasul tău,
cu mâna întinsă
aștept la colț de stradă
lumina unei primăveri
în muguri
fiorul doarme

destinul pe care-l am
e sclavul unei frunze efemere,
trăiesc în noapte
mai mult oarbă
adevărul care albește
atâtea orizonturi încurcate

pe coaste abrupte țâșnește râul
caut fereastra șemineului
cerșesc o scânteie să aprindă surâsul
umbra are baston
cocoașa e grea

în prag de noapte
porumbelul iese din palmă
cu ramul de măslin
semn că-ți cer iertare
primăvară.