(fragment)



Pe prispa unui mare palat oriental
E azi ședința fulger a staffului regal;
Că prin păduri, prințesa, trecând cu garda ei,
Fusese atacată de-o trupă de mișei.
Cu garda mătrășită, luată în robie,
De candida prințesă nimica nu se știe.
În plus de toate astea aveau cu ei la drum
Spre a aduce-n țară prin modul orișicum,
Cocoșul denumit Kukuri Go Pe Kin
Simbol imperial al statului vecin,
Spre-a călări temeinic, printr-o călcare fină
În scopul fecundării, augusta lor găină.
Și rău simțeau cu toții desupra frunții - spinii,
Că n-aveau chef de ceartă sau lupte cu vecinii.
De obicei rezolvă așa evenimente,
Acela cunoscut pe zece continente
Că n-are-n DEXul lui cuvântul IMPOSIBIL,
Un mare luptător, un ninja invincibil!
El, prin antrenamente și-un plus de la natură,
Parează-ntotdeauna oricare lovitură,
De parcă-ar fi mereu învăluit de-o vrajă,
Că inamicii lui o iau rapid pe coajă.
-- Tu, Invincibil Ninja, porunca noastră e
Să îți aduni în grabă, cu grijă forțele
Și, atacând mișeii ce-n munți sălășuiesc,
Să ne aduci în grabă simbolul cocoșesc
Și candida prințesă căzută în robie,
Iar pentru asta-ți dăm... ce vrei tu de soție.
-- Mărite împărat, nu-i vreme de pierdut,
Știu ce m-așteaptă-n luptă și ce am de făcut,
Pericol mare paște ființa cocoșească
(prințesa pot, cel mult, s-o pună să-l gătească)
-- Nicicum să nu se-ntâmple așa nenorocire,
Că-mi ies din sănătate și nu-mi mai intru-n fire!
-- Pornesc deja! Cu zgomot străbat pădurea deasă,
Spre-a-i instiga la luptă, să n-aibă timp de masă!

Ce voinicește Ninja străbate prin păduri,
Băgând fiori de groază în orișice făpturi!
Și, ajungând în locul ce-l stăpâneau mișeii,
N-așteaptă să-i ofere, sfioși, simbolul cheii,
Ci se repede-n-trânșii cu sabia-i fertilă
Și-i mătrăși pe toți, rapid și fără milă.
Luă apoi prințesa și falnicul cocoș
(nu l-au gătit din lipsă de ceapă și de borș)
Și o croi în grabă pe drumul spre palat
Fiind, cu mare fală, de lume așteptat.
Pe drum, îi prinse însă, o nesimțită ploaie
Și, cum n-aveau în cale o casă ori odaie,
Intrară cu grăbire și foarte la-ntâmplare
În ce găsiră-n pripă: o peșteră mai mare.
Și cum priveau la ploaie, lipsiți de optimism,
Porni, cu vuiet mare, un criminal seism.
Fugiră în adâncuri, că n-aveau ce să-nfrunte,
Iar peste gura grotei căzu un sfert de munte.
-- O, vai, sântem pierduți (strigă cu multă jale
Prințesa) de ieșire, nu văd să fie cale!
-- Ba nu îți face griji, că or să ne găsească,
Doar și prin stânci străbate cântarea cocoșească.
Dar până ce vor sparge pietroaiele din cale,
De noi, va fi, alteță, amar și chin și jale!
Că nu avem merinde nici pentru două zile,
Iar până la palat sunt douăzeci de mile.
Doar până-ajung aici, le ia o săptămână
Și nu știu ce ne-om face, augusta mea stăpână!
-- Păi, poți să mă înveți, în stilu-ți bărbătesc,
În astfel de condiții să supraviețuiesc.
-- Eu pot să îți arăt cum te ferești de boală,
Dar ca să rabzi de foame nu-ți trebuie o școală;
Pot explica ce-i traiul când hrană ai un pic,
Dar nu pot să te-nvăț cum să mănânci nimic!

Cunosc doar un popor ce-a inventat, departe,
Viața fără hrană și foamea fără moarte,
Și-au perfecționat un vechi proverb chinez
Ce spune: "De la masă, de ai în tine crez,
Ridică-te 'nainte de a te sătura!"
Ei bine, ei se scoală 'nainte de-a mânca.
Le zic români, se pare și au un straniu mit:
Că împăratul lor e, musai, un tâmpit.
Acum, nu știu de-i lege spre-a fi conducător,
Sau dacă astfel este poporu-alegător!

Deci, vom tăia în rații bucățile din coș,
Plus câte o grăunță pe zi pentru cocoș.

Trecură multe zile, mâncarea se sfârși;
Într-un târziu, sleită, prințesa glăsui:
-- De foame simt că morții eu îi voi da obolul;
Nu este altă cale, vom înghiți simbolul!
-- Prințesă, știu că moartea pândește-aci, în jur,
Deci zic să îl tăiem și. fără înconjur,
Vom spune că-l tăiară cu zile-n urmă, ei,
Acei ce te furară, deci, ceata de mișei.
-- E tot atât de simplu ca vorba de alint?
Că eu, puternic Ninja, nu mă pricep să mint!
-- O, da, așa-i, e parte din pregătirea ta;
Te-ar ajuta o lună pe la români de-ai sta
Și, chiar de nu ai face politică la greu,
Tot ți-ar intra în sânge, îți dau cuvântul meu!
Că ai minți și-n clipa când spui un "bună ziua"
De ar striga miniștrii și chiar Munchausen "piua!"

Deci, îl tăiară-n grabă și îl gătiră-n pripă
Și îl mâncară, spate, picior, gât, piept, aripă;
Iar când mai rămăsese din el o mică gheară,
Căutătorii curții în peșteră intrară;
Și cum să mai ascundă că l-au mâncat, socot,
Fiind doar fulgi și pene întinse peste tot?

Au mers, deci, la palat, și mare bucurie
A fost că s-a întors prințesa-acasă, vie.
Dar curtea și-mpăratul, amar s-au supărat
Când au aflat că sacrul cocoș a fost mâncat.
-- Cum ai putut,o, Ninja, să faci atare crimă,
Când pentru-a tale fapte, te aștepta o primă?
-- Eu nu aș fi făcut-o, nici mort și nici în vise,
Dar, sfinte împărate, prințesa flămânzise!
Și, ce puteam să fac în clipa-aceea grea?
Nu ar fi fost mai tragic flămândă de murea?
-- Să-ți fi tăiat o mână, sau mușchiul pectoral,
În astfel de momente poți fi și canibal!
Mai bine disecat și cu un braț de lemn,
Decât să tai gâtlejul simbolului solemn!
Acum, îți mulțumesc de-a tale fapte bune,
Dar postul mă obligă asemenea a-ți spune
Că, prin această faptă, călcat-ai legea firii;
Îți cer, întru iertare, să-ți faci un harakiri!
-- Prea bine, împărate, de nu-i o altă cale,
Îmi voi spăla onoarea vârându-mi spada-n șale!

Acestea fiind zise, cum n-avea sens a plânge,
Se duse-n altă sală, spre-a nu-i stropi cu sânge.
Trecură două ore, și-n sală se-auzea,
Mult zgomot, ca și cum s-ar da o luptă grea.
Gândise împăratul că altă treabă nu-i:
"Un mare luptător se roagă-n stilul lui"
Dar cum se înserase și zarva nu-nceta,
Au prins pe rând, cu toții, a se îngrijora.
-- Eu nu mai am răbdare, rostise suveranul,
Că de mai stăm aicea se împlinește anul!
Intrară toți de-a valma în urma dumnealui,
Și, observând problema, rămaseră statui.
Că Ninja,-n mare vervă, culcat, curbat sau drept,
Cerca să-și bage spada în burtă sau în piept,
Dar orice lovitură cu-o mână-ar fi să dea
Cealaltă o parează, chiar dacă el nu vrea.
-- Ce se înâmplă, Ninja, mi-ai rupt toți trandafirii!
Nu vrei, de șase ore, să-ți faci un harakiri?
-- Iertare, împărate, că nu e vina mea,
E ordin de la tine, ce șanse aș avea?
O alta e problema ce s-a ivit acum:
Mi-aș face și sepuku, dar văd că nu am cum!
Că, antrenat de mic în tainica-mi cultură,
Parez, chiar fără-a ști, oricare lovitură!
-- Păi, zise împăratul pe culmile uimirii,
Săriți de-l ajutați să-și facă harakiri!
-- O, nu prealuminate, ai milă de soldați,
În numai trei minute vor fi cu toții lați!
-- Și ce e de făcut, că este evident,
Se va crea prin asta un jalnic precedent,
Când împăratul cere unui supus al său
Să-și facă harakiri, să-l facă,-mi pare rău!
Nu-i nici o dezlegare în legea ce-o cunoști?
-- Era o cugetare: "Deștepții-i fac cei proști"
Și nu am înțeles-o, pesemne-aicea-i rostul,
Voi merge-n largul lumii ca să îmi aflu prostul.
Un înțelept, din mine, făcu un neînvins;
Din asta, doar prostia mă scoate, sânt convins!
-- Prea bine, dar reține, că altfel nu suport:
Nu te întorci acasă decât extrem de mort!

*******

Trecu oceanul Ninja și-ajunse în taiga,
Și, pe-nserat, la zeii lui proprii se ruga;
Atunci văzu venind în jos pe mal de râu,
Un rus cu blănuri groase și sabie la brâu.
-- Davai... ce cați aicea, zi, până nu te tai!
Ori ești român? Dă ceasu', moșia, dacă ai...
-- Stai frate, binișor, deja m-ai amețit
(na, căutam un prost și-am dat peste-un tâmpit!)
Te luminez îndată, dar ia-mă mai ușor;
Problema e că eu nu pot să mă omor!
Stă rusul și privește ca dracul la un popă
(cam cum priveau de-un secol la biata Europă)
-- Auzi, măi cheliuță, tu faci mișto de mine?
Nu poți să te omori și d-aia nu ți-e bine?
Și se porni pe-n râs, așa, ca proasta-n drum,
Că-n locul ăla, cred, mai râde și acum.

Se duse mai departe, puțin nedumerit
Sărmanul nostru Ninja și-n cale i-a ieșit
Un altul, care-aflând cu ce se confrunta
Păru mult mai dispus pe om a-l ajuta:
-- Păi bine, tavarișci, la noi nu e brabliema
Că, dă-o-n boje moi, ia uite care-i schiema:
Am omorât aproape jumate din planietă,
Cu bâta, baianietă, bazukă sau rachietă.
Și dacă nu-ți plac astea, nu văd care-ar fi bancul,
Putem juca rulieta, sau te călcăm cu tancul!
-- N-ați înțeles, spasiba, voi faceți toți pe brejii,
Dar cred că vă cam bagă Soyuzu-n fund chinejii.

Porni peste câmpie, își mângâia chelia,
Gândind c-ar fi nevoie să schimbe strategia
Și-ajunse într-o țară frumoasă și-nsorită
(urmașii lui vor spune "păcat că-i locuită!")
Și cum mergea agale zări un buzdugan
Zburând ca avionul cam cale de-un maidan.
În urmă,-o arătare înaltă cât un pom,
Þipa că simte-n juru-i miros de glas de om.
Vru să-l salute Ninja, c-așa era-nvățat,
Dar zmeul, cu un paloș, sări la el turbat:
--Băi Făt-Frumos, ce naiba, văd că-ți lăsași chelie,
Sau ai ieșit acuma de prin vreo pușcărie?
Aici greși amarnic, dar n-avea cum să știe
Ce-nseamnă pentru Ninja afrontul la chelie,
Că poți să-i furi nuceagul sau să îi rupi tichia,
Să îl înjuri de mamă, dar nu-i jigni chelia!
Că,-ntr-o secundă, Ninja, uzând de spada sa,
Se-nvârte ca elicea, făcându-l musaca.
Și, stând apoi de-o parte, gândea oftând mereu
Că drumul pân' la moarte e-n viață cel mai greu.
Nu îi prii odihna, că auzi-n pădure
Un cântec haiducesc și clinchet de secure,
Iar pe cărarea strâmtă ce cobora pe munte,
Venea chiar Făt-Frumos, având și stea în frunte.
Văzând pe Ninja-alături de-un munte de untură,
Îi zise: -- Bună ziua, ai pus de tochitură?
-- Ba, nicidecum voinice, nu cred că-i de mâncare,
Era un fel de... nu știu... și-a vrut să mă omoare
Și-așa ceva nu-nghit, nici nu ingurgitez
(deși n-aș spune asta de-aș fi un pic chinez).
-- Amar de-a mea măicuță, păi ăsta e chiar zmeul,
Și de o săptămână îl caut, derbedeul,
Că a făcut arșice cu tot cu oameni satul
Și a delapidat pe fata lu-mpăratul!
Da ce-ți veni să-l faci bucăți așa mărunte
De nu se mai cunoaște picior, nas, gură, frunte?
Puteai să-l bagi în stâncă, rotindu-l titirez,
Că nu-i găsesc urechea să îl interoghez.
-- Nicicum n-aveam pornire în grabă să-l tranșez,
Dar el m-a scos prea iute din calmul japonez.
-- Dă-l în himenul vieții și în sictir de calm,
Că te-ai încins mai iute ca sticla de napalm.

Acestea fiind zise, nevrînd a se aprinde,
Își scoase din desagă sacoșa cu merinde.

-- Hai să mâncăm acuma, că l-ai ucis pe zmeu,
Și până-oi da de fată e vai de capul meu
Că, de-l strângeam de boașe, scuipa fasolea toată
Și mi-ar fi spus de locul în care-a-nchis pe fată;
Și-aveam aste merinde de la măria sa,
Ca, de o fi flămândă, să aibă ce mânca.
-- Păi cum, tu ai tupeul de a-nghiți mâncarea
Ce-ți dete împăratul? aiurea ți-este calea!
De-i pentru biata fată, cinstit e s-o păstrezi,
Să-i dai când vei afla-o, nu să te ospătezi.
-- Ei na, oi sta acuma flămând ca dobitocul
Chiar până-n ziua-n care s-o aflu-i e norocul?
Mai dă-l în fericire și-n rest de împărat,
Mi-i foame și mi-i sete, mă pun deci pe mâncat!
-- Eu, zău, nu mi-aș permite așa o profanare
Cât timp sânt viu și-n lege și cât e cer sub soare.
Că eu, prin instruire și după legea firii,
Jurat sunt pentru dânsul a-mi face harakiri.
-- Ce spui acolo vere, adică eu, cu cap,
Să iau un fierăstrău să-mi tai dovleacul trap?
Ba scuză-mă, amice, nu-s prostul orișicui,
Să facă asta vodă, s-o facă neamul lui!
-- Nu văd de ce mă miră, că voi, la o adică,
Îl confundați pe rege cu riga din șeptică;
Și-ați fi în stare-n ziua când vine la putere,
Să-i ziceți: "hai, bă rege, nu dai și tu o bere?"
Mai știu, în plus, de unul ce-i zise o mioară
Că doi amici de-ai lui spre seară îl omoară;
În loc să pună mâna pe par, să-i mătrășească,
El lasă dispoziții spre slujba cea gropească.
Păi ăsta-i harakiri făcut în capul gol:
Să știi că o mierlești și să nu zici "nasol!"
Ci "fie după cheful și voia cui o vrea,
Atât îmi fuse traiul deci, dă-l în oaia mea!
Și pune de mă-ngroapă cu fluieraș la cap"
Eu cred că voi, românii, aveți un handicap!
Eu, pentru împăratul, îmi tai și bărbăția,
De nu, să nu-mi spui Ninja și să îmi pierd chelia!
Dar ție, într-o parte, îți cam lipsește șaiba,
Că nu ai Dumnezeu nici cât să te ia naiba;
Îți bagi în împăratu', pe maică-ta o-njuri,
Lu' fra'ctu-i iei pămîntul, pe taică-tău îl furi!
Decât să fii român, mai bine beat să mori!
Mai bine-mi fac sepuku de șaizeci de ori!
--Ia, mai domol cu astea, că nu e chiar cum zici!
Așa zic toți de vodă cât nu e pe aici,
Înjură cu obidă cam toată săptămâna,
Dar când îl văd că vine, dau toți cu "săru-mâna"
Iar dacă se găsește vreunul mai cu moț
Să-i spună verde-n față că-i mincinos și hoț,
Îl scuipă și-l reneagă desigur tot pe el,
Aceia ce-njurară, în lipsa lui, la fel.
Dar vouă vă convine, că poate împăratul
E om de omenie și-și merită palatul,
Și are măreție, alură princiară,
Dar noi încoronăm p'ăi mai tâmpiți din țară,
Ce,-n loc să ducă țara și nația spre stele,
Slujesc și pupă funduri la câteva lichele
Care-au prădat ca lupii sărmana noastră țară
Având ca punct de sprijin - prostia populară;
În timp ce-analfabeții ce nu își știu de nume,
Stând cocoțați în funcții, ne reprezintă-n lume.
Sau colindând planeta (dar nu pe banii lor)
Se-ngrașă, dând cu tifla întregului popor,
Ori își trimit copiii la școli în lumea mare
Să aibă dobitocii și studii de valoare,
Ca nu cumva, sădindu-și o floare în grădină,
Să-ncurce cocaina cu-n fir de heroină.
Și-n jalnica penumbră se prăpădesc talente
Ce-și masacrează timpu-n durerile latente
Induse de nimicul vasal necesității,
Marcându-i ca legume în aria cetății,
Copiii oropsiți ce n-au de-un corn cu lapte,
Și își înghit veninul din zori și până-n noapte,
Când își privesc părinții muncind umili ca sclavii
Spre a avea Rolls Roysuri și vile toți gângavii,
Sau să se-mbuibe alții cu caviar la greu,
Ori să servească-o halcă dintr-un privat teveu,
Având emisiune ce-i promovează vaca,
Filmându-și bebelușa-n direct, cum face caca,
În timp ce bogătașul se rupe-n zero poante,
Iar pațachina-și face chiloți cu diamante.

Mai mult: slujesc frumosul și a culturii soartă
Exact aceia care nu au habar de artă,
Și umplu librăria cu tomuri decrepite
Ce scris-au babe sterpe, cretine și frigide*
Ce-ajung milionare, din asta, în dolari;
Plus că mai scriu aiurea o droaie de măgari,
Exemplu - Iliescu și-a lui celebră carte
Ce zice de Reformă (de ea să aibă parte!)
Și despre revoluții, știind mai mult ca Tito,
(Că are una-acasă, pe care a ciordit-o)
Și,-originalizându-se în "ză democrații"
A scris, cu mare artă, tot felul de prostii.
(L-aș compara cu Nero dar, Nero,-n timpul vieții
Avea și bunul simț de-a întreba poeții;
Iar el doar un oraș trecu prin foc și pară,
Pe când Ion făcut-a cenușă-ntreaga țară)
Și e normal să iasă best-sellereală-n lege,
Când piața o inundă un op făcut de-un rege,
În timp ce tipul ăsta de scrie despre noi,
E nevoit să-și vadă volumul la gunoi,
Nu că-i neinspirat și n-ar avea valoare,
Dar dă cu flit la javre și șarle ciorditoare
Și-n tot ce scrie el ades se regăsesc
Cam nouăzeci la sută din cei ce îl citesc.

-- O. sfinte kamikadze, păi văd că-n astă țară
E focu-aprins în apă și-i iarnă-n plină vară!
Să-mi intre-n fund nunceagul și să mănânc opinci
De nu-i ca-n Hiroșima în patruzeci și cinci!
-- Da' ce a fost acolo, că nu am auzit?
Iar presa n-o citesc, că doar nu sânt tâmpit.
-- Nu se putea s-auzi de-acea ticăloșie
Mai sânt cam șase secoli pân' ce o fi să fie.
Va fi o faptă bună a unor potentați
Ce sânt, de libertate, extrem de-ngrijorați,
De drept, democrație, și spre-mplinirea lor,
Distrug, cu pietate, o țară sau popor!

- va urma -