În ce clipă-ai dispărut
de pe podul de argint?
căci eu priveam adânc în lac,
căutând chemarea,
și când ochii-am ridicat
nu erai, era doar seara.

În ce vis te-ai strecurat,
sub ce timp, destine?
căci nicicând n-am să răsar
vreodat'
iubindu-te,
c-aici
și-acum,
pe tine.

Sub misterul lungii nopți
mă prefac în rază;
și m-arunc spre nicăieri
singură,
să caut oază...

Numai dorul, cântătorul,
preschimbat în șuier lin,
poate să-ți îndrepte pașii
în cărarea prinsă-n gând,
ce-ți va cerne-n infinit,
iar,
emoțiile adânci,
nu efemere...