îmi place să torni în ceașcă încet ceaiul fierbinte?
să te văd prin aburul lui
și cuvintele tale să fie fasciculul unui pulsar
ce se rotește în întuneric
luminând colțul de bibliotecă în care așteaptă poveștile necitite
știu
e greu să trăiești între oameni
să fii clasat
imaginea ta în ceilalți e tot mai departe
vertebrele se înalță lângă focul de tabără
și-ți spui
da
felul în care mă privești mă ajută să uit obișnuințele
și cerul îmi pătrunde în nări
vezi cicatricea rănii ăsteia cusute pe viu?
e atât de liniștită
ca apa pe care plutim acum și nu ne îndurăm
să o tulburăm cu vâsla