Răsună-n ecoul dezlipit de timpan,
adieri de-ntrebări ce nu au răspuns.
O grotă spartă de timpul hapsân
adevăr înghite-n pântecu-i ascuns.

Răsună-n conștiința zilelor scurse
pleavă de gânduri strânse la-ntâmplare.
Intuiri naive se irosesc în controverse,
criptate docil în aberantă acceptare.

Haosul lumii se-așterne răgaz,
ființat de confuzii înșelătoare.
Orizontul ermetizat de zăgaz
își prosternă privirea-i prevestitoare.

Cu cadență răsună ecou pe pământ,
stăruind mai intens ca oricând.
Esența plămadă se-ntoarce-n mormânt
respingând că avem divinul preablând.

31 august 2011