Simt cum se rostogolește întunericul
se stinge sub pași.
Dunga orizontului
împrăștie flori de lumină,
irizări pe obrazul cerului,
răsăritul.

Bat cuiele înroșite
la osiile anotimpului,
să nu-i fugă roțile
de povara așteptării,
pe pantele aprinse
de dragostea ta.

Se întoarce timpul,
pe partea sa nevăzută
și curge destinul
peste pragul ușii în odaie,
flacără fără umbre,
pînă cănd prin întunericul tău
se scaldă îngerii,
fără să-și ude aripile.

Îți așteaptă întâlnirea
cu tine însăți