De două nopți visez că cineva mă duce în fața unui complet de judecată al cărui judecător cu chip nedeslușit mă condamnă la ani grei de poezie.
Așadar, sunt condamnat la poezie fără un motiv clar și bine definit.
Pentru mine, care trăiesc în realitate și doar ocazional prin vis ies din concret, o astfel de condamnare sună grav.
Trimis de tribunalul nopții la izolare în celula poeziei și fără să port zeghe, scriu cu săpun în continuu pe suprafața pereților acestei celule.
Ce nu îmi place din ceea ce scriu arunc printre gratii afară.
Din când în când, prin viziera de la celula poeziei care face legătura cu lumea de afară, gardienii de serviciu îmi strecoară clandestin noi informații.
Resemnat cu această condamnare, îmi ispășesc cu demnitate pedeapsa de a scrie poezie.
Singurul care mă vizitează în celula în care sunt condamnat la poezie, este șobolanul visului.
Încarcerat în celula poeziei, cuvintele îmi vin în stoluri.
Unele le întrec pe celelalte și le scriu pe suprafața pereților celulei.
Scriind atât de mult am făcut o comoție estetică .
Și uite așa, de când sunt condamnat la poezie, am mai mult timp decât speram.











De câteva zile, un gând sălbatic pe care nu îl pot disciplina, mă terorizează.
Și nu îmi dau seama care este cauza.
De fapt, dacă mă gândesc bine, în urmă cu un an sau poate ceva mai mult, m-am despărțit de o fată cu care am avut o relație.
Nu știu nici azi de ce s-a produs ruptura.
Dar nu asta este important.
Important este că la despărțire, după cum îmi aduc aminte acum aminte, la despărțire fata striga la mine:
- Te condamn să... și nu am mai înțeles decât ultimul cuvânt, poezie.
Acum după atâta timp un gând îmi răscolește memoria și mă gândesc că poate fata m-a condamnat la poezie.
Nostimă condamnare nu-i așa? Nostimă! Nostimă!
Dar condamnarea este destul de grea.
Acum trebuie să constat că în postura de condamnat la poezie, nu întotdeauna totul îmi merge bine.
Mă gândesc să o caut pe fata care m-a condamnat la poezie și să o rog să îmi primească recursul la această condamnare.
Dar dacă condamnarea mea este definitivă și irevocabilă, atunci trebuie să mă supun legilor poetice.