poem întreg


tu mergi pe lângă ziua de azi
vorbești în șoaptă, să nu te audă nimeni,
ochii acestei zile nu se aseamănă în culori
nici cu ochii de câine, nici cu cei de pisică,
dar, atunci, când tu treci pe lângă ei, devin luminoși,
au un timp al unei tandreți care nu mai există
și, parcă, toate rănile pământului fug
pe lângă pereții de sticlă ai unei priviri





eu mă ascund în umbra tuturor strigătelor tale
în fiecare noapte în care, printre lacrimi, suspini,
nu am spațiu în care să mă zvârcolesc,
să devin liber, doar pentru că vorbesc sincer și tare



ziua care a trecut nu are nici brațe, nici umbră,
sensul ei se transformă în scrum.