Mă pierd
în fața ta,
bătrâne ulm –
tu taci,

vorbesc
cu vântul tău
de prin poteci –
te-nclini,

te-ating
pe scoarța ta
ridată-n timp –
tresari,

privesc
prin golul tău
de trunchi bătrân –
suspini,

clipești
și lacrimi curg
în palma mea –
din ram,

culeg,
din creanga ta,
frunze de ulm –
tot verzi,

îți simt,
cu tâmpla mea,
pulsul crescut –
te zbați,

cuprind,
cu ochii mei,
bătrânu-ți trunchi –
și plâng,

să pot,
viață să-ți dau,
din viața mea –
aș vrea

și-ntreb
cu glasul meu
cel obosit –
de ani :

“ Cum poți
să mai trăiești
așa târziu –
sperând ? “

zâmbești
și frunzele-ți
alini de gând –
mă cerți

și-mi scrii
cu seva ta
din rădăcini –
pe vânt :

“ Mai am
un singur
anotimp!”

27.08.2011
( undeva, la Sadova, într-un loc mirific,
„trăiește” minunatul ulm; are 180 de ani!;
regret că nu pot insera imagini )

Ileana Popescu Bâldea