când prima oară Totul a început să fie
din lacrima-geneză ce-o frământam sub pleoapă
am înțeles cu teamă și crudă bucurie
că învățasem viața și lumea să înceapă

din magmele neformei ce-mi arseră-n privire
am făurit lumina întâiei răsăriri
din dăruirea vremii eterna strălucire
și crâncena osândă a primei răzvrătiri

lumina și tăcerea întâiei mele șoapte
învolburând neantul cu demiurgic sens
ființei renăscute uitată-n marea noapte
i-a redeschis cărarea spre noul univers

apoi spre a cunoaște-am inventat Cuvântul
și din profane pulberi în rug m-am plămădit
zăgazurile vremii le-am năruit cu gândul
și Haosul 1-am nemurit prin Răsărit

eu însumi Creatorul păgân sacralizat
cel destinat să fiu întâiul început
din tainică plămadă titan redeșteptat
să țeasă vis și formă din lacrimă și lut

de mult așteaptă timpul rotindu-se pe loc
și roata nesfârșirii se-nvârte tot impar
materia își curmă învolburatul joc
să-nceapă răsărirea întâiului Barbar

și semnu-i se-nfiripă-n nemărginiri și-n mit
istoria gestează în magma ancestrală
barbara Odisee sfințește-n Răsărit
și zorii de lumină veciile răscoală

voință și tărie și patimă nebună
adună azi în sine Messia ce se naște
în ochii lui sălbatic gem vremuri de furtună
atât îl așteptară dar nimeni nu-1 cunoaște!