Un pic de liniște, un pic de dor
E toamnă în noi și frunzele iarăși mor...
Vântul melancolic șterge lacrimile de pe geam
În mintea-mi răvășită din nou te am.

Ca o fantasmă în noapte dispari sufletu-mi întunecând
Stropi de durere cad în cascade spre pământ
Pe poteca prăfuită cu colbul uitării te regăsesc
Și totul în mine plânge, în privire cristale-mi strălucesc.

Cerul a fost cuprins de gânduri cenușii,
Iar stelele s-au stins și tu nu mă mai poți privi
Ceața s-a brodat peste lumea pustie,
Dar toamna trece și iubirea o să reînvie.