Nu lumânări, nu candele, tămâie
Doar pe morminte spirite-ncarnate
Învățămintele au fost iernate
Și omului o groază mare îi e.

Nu rânduieli, nu râsete-n palate
Și strigătul de mamă azi Rămâi! e
Să nu te-neci în Valea fără frâie!
Nu cuviință, doar eternitate.

Nu soare, lună, stele, nu nimica
Și crâncenă era-n război eclipsa.
Cum îl atinge pe vânat alica

Te mângâia și Dumnezeu cu lipsa.
Și în luntraș intrase parcă frica
Căci Moartea nu veghea Apocalipsa.