de ce aș turbura eu penele toamnei
când ele sunt purtătoare
de vapori însângerați

în voia lor fiu

aproape de parcul florilor stau
parcă aceleași petale de lună se răzlețesc
peste singurătatea greierilor
scheletul unui țipăt mă părăsește
prin cioburile unor stele de dinainte
carnea ciopârțită a pomilor se lipește de el
de parcă ar trebui să se croiască din durere
mai viguros decât a fost

acum să îi rezist toamnei mamă
din inima ei

cândva limpede lacrimă
hrănea rădăcina inocenței

de-un timp oglinda în care se privește
ochi însetat este