eram pesemne plecat
în ochi mi se stingea lumina
iar vorbele strigate din amvonul gurii
se prefăceau în fântâni

eram cuprins de suferință
încât sufletul plutea în afara mea
și durerea s-a smuls
de sub furcile pieptului

atunci
m-am regăsit înaintea timpului
un copil sărman
care-și căuta drumul atât de departe
ca și cum aș fi cunoscut o lume
din care am fugit râzând

eram atât de imperfect
încât mi se părea orașul o ficțiune
și n-am știut că tu ești
în fiecare clipă o întâmplare
care-mi străbate gândurile pe la răscruci
ca niște poduri suspendate
de unde privesc și acum
de sus