e-un anotimp sinistru, de toamnă-i vagă urmă
și ploile-s puține și vița greu se coace
doar vinul cel de cramă durerea mi-o mai curmă
deși de el stomacul e-mpuns ca-n mii de ace.
el are o drăcie, să-l țină, tratament
și cînd furii m-apucă eu cred că-i matrăgună.
îmi sparg ca struțul capul vîrîndu-l în ciment
și refăcut mă-ndrept spre nuștiuce lagună
acolo unde-o zînă mă-ndeamnă să apuc
să-mi relaxez în lipsă de vinuri neuronii
să fiu doar în halat și numai în papuc
să simt cu drag cum pielea prizează iar fotonii.

Imaginații doar, e dezalcoolizare
Și asistenta-n sîni un loc de buze are.