Era seară,iar noi ne împleticeam pe alei
ca două rădăcini de salcâm.
Mă împiedicam în propriile mele tocuri,
iar tu mă țineai de mână,de frică să nu fug.
Florile de pe margini erau puțin invidioase
pe parfumul dragostei noastre,
căci le întrecea mireasma oricărei din ele.
Noi țipam ,ca două fiare antrenate într-o nimicire,
Tot felul de cuvinte dulci pe care le inventam pe loc.
Se pare că eu eram muza ta,iar tu erai însuși romanul meu,
pe care îl sorbeam și-l descopeream pagină cu pagină,
clipă de clipă.
Deodată, tu , fericit până la epuizare,
M-ai întrebat, emoționat, dacă vreau să-ți fiu mireasă.
Și în loc de un "Da!" puternic, aud :
"Trezește-te,mami!"

Și m-am trezit.