Mi-e, azi, un dor năprasnic de demult
-Ce-i doar numai de ieri, de-i simt tumult -
Ce-mi curge-n venele din mine, nou copil;
Mă-ntorc în gând de timp și spațiu, din exil.

Mi-e dor, de lungi, de primăveri cu cărăbuși,
De colivia goală, plânsă, cu pierduți peruși,
De-un cuib de rândunele atârnat pe prispă,
De cioara-n croncănit pe gard, care mă-ntristă.

Mi-e dor de dat cu sania, pe-un ger de mal,
De mama povestind în lacrimi despre primul bal,
Miros din brazda plină-n trandafiri și cu zambile,
De la bunică-n grădinița mică, depănând idile.

Mi-e dor de tei și dudul, străji la poartă,
De cum priveam pe-ai mei plecând la toartă
Pe drumul de la casa-n cartier, pân’ la oraș...
Revăd zâmbind, cărându-și geanta, pe poștaș.

Mi-e dor de huruitul trotinetei cu rulmenți,
Prezente-am chipuri de amici, colegi, de repetenți...
Mă uit la palme și-s murdare de cerneală;
Mă văd pe băncile de lemn, tocite, de la școală.

Mi-e dor de mers desculț, fără sandale,
Reîntâlnesc vecina-n stradă, veșnic la taclale,
Am încă-n palmă-o coadă colorată de șopârlă...
Fac baie-n plină vară-n josul Prahovei, la gârlă.

Mi-e dor de cercul ce-mpingeam c-o sârmă,
De cărucior, cu figurine, ce-l repun la drum, neștiind de cârmă,
Mă văd în podul școlii trăgând fum dintr-o țigară...
Ascult mânjit pe față, cu prietenii pitit, concertul de fanfară.

Mi-e dor de bucuria, de-a juca, la nesfârșit de zi,
Am mintea plină de imagini fără nume de copii,
Simt sufletul cu inima-ntr-o neagră călimară
Ce-o-nțep cu o peniță-n toc de lemn... mintea fugară.

Mi-e dor, că nu mai am vacanțele de vară,
Îl văd pe tata trist, că n-am luat cursul de chitară,
N-am remușcări c-aș fi putut să mă înec,
Nici că furam din vișinata de la beci, ca să petrec.

Mi-e dor, miros cravata roșie la gât,
Am buze încă tremurând de-un prim sărut,
Sărbătoresc timid-pierdut, finalul de liceu...
Simt sfoara că mă taie-n palme de la zmeu.

Mi-e dor de cântul tatei, serile, la mandolină
-Festivul după cine, ce-așteptam să vină-
De mâna-n păr, de la bunic, ce-i stau în poală,
De băile în flori de fân, la primul semn de boală.

Mi-e dor de cățăratul printre țepi, în pruni,
De sila când plecam la școală-n fiecare luni,
Mă văd urcând pe dealul Ciob, lângă Doftana...
Simt cald miros de lapte ce-mi aduce mama.

Mi-e dor de aburul din bulgăr de zăpadă
Din mâini de rebegit, ce stau să-mi cadă,
Am sunetul de clopot de la fiecare Paște...
Mă uit la puiul care sparge oul și se naște.

Mi-e dor de liniștea de la un somn de vară
Pe un cerdac de greieri, cald, afară,
De patu-n puful cu pilotă al bunicii,
De albul, bunul, cu povești și pozele tunicii.

Mi-e dor de timp, pierdut în nopți pe iarbă,
Culcat cu bolta-n iris... Venus mă dezmiardă,
O iau și-o pun în băț și-o cânt pentru colind,
Cu sacu-mbujorat de mere, ce obraz m-intind...

Mi-e un dor nestăvilit, nebun, de mine
Ce sunt la fel, un neschimbat, nu cred destine...
Doar cărțile țin cont, ce-aștern trecutul peste file...
Mi-e dor de ieri, ce mă desparte mii de zile.

Mi-e dor de fiecare loc ce l-am pășit,
Mi-e dor și de pedepsele, ce simt și-am ispășit,
Mi-e dor de râsul sorei, de mătuși și de părinți...
Mi-e dor de gustul de icoane-n sărutat de sfinți.

Mi-e dor de-o lume altfel, care-a dispărut,
Mi-e dor s-o readuc, să fiu din nou, un nou născut,
Mi-e dor nespus de anticul din mine...
Mi-e dorul neîmplinit, timp e nerelativ și nu revine.

Mi-e dor de-un aer reavăn, pur, ce respiram,
Mi-e dor de vântul ce prin păr mi-l răsfiram,
Mi-e un dor profund de ce-am iubit și mai iubesc.
Mi-e dorul, dorul fără saț, de mor, să mai trăiesc.................
29.11.2010