Cine ar fi crezut că o vară fără de tine ar fi putut să treacă
La fel de repede cum trece o vară oarecare ?
Suntem ca doi stăini, un el și o ea ce pleacă
Spre alte zări, indiferență și uitare

Distante amintiri , mai surde și mai fade
Răzbat din minte în toamna ce-așteaptă să erupă
Intr-o strânsoare slabă, din care se tot zbate
Uitarea și tristețea în inima , ce-i gata să se rupă

Cine-ar fi crezut că o sa-nceapă să-mi fie, fără de tine, frig
Că o să-mbătranesc în lumea, golită-acum sens
Fără să te găsesc, nu voi putea să-ți strig
Tot ce –a rămas , neauzit, nespus ?

Ca un stejar ce trece prin zile tot mai scurte
În amintirea de lumina a verii ce-a trecut
Bătut de vant îmi strig în fosnet, cui vrea să mă asculte
Că te-am dorit, avut, iubit, dar te-am pierdut ….