Sunt tremur, în valvule-n cord, de semnale
Citite din cânt îngeresc în corale
Și nu mor d-extazul morfinic de cântec
Ce-mi zguduie corpul, din creier în pântec.

Îs o strună ciupită din pielea-mi-n extaz,
Ce-i strânsă-n vibrato lipsit de răgaz...
Trăiesc doar din susurul fin de vocale
Ce-mi curg prin aortă, în fineți-capilare.

Am pieptul o boxă suavă de sunet
Sosit din înaltul, Big-Bang-ul de tunet,
Ce scade treptat, ca un fulg în relaș,
Prăvălit diafan într-un alto, în făgaș...

E cumulul-glas, tot ce-s păsări lumești
Unite-ntre timbruri, de vis, femeiești,
Revărsând mii-fiori peste aule pline...
Răsturnând neajunsuri, în clipe divine.

Planeta-i un sunet și Domnul o strană
Ce-ascultă-n extaz, triluri lungi de soprană;
Splendidă zeiță, creatoare de patimi
Punând Dumnezeu, în emoții de lacrimi.

Pierdut sunt cu totul, în vrerea plăcerii,
Zburând în zăgan, piscuri calde-ale verii,
Cu sufletu-n scaun, cuprins de magie
Și trupul un vid, eroin d-elegie.

Cum oare natura crează extremul,
Unind eleganța, frumosul, blestemul,
De-a fi într-un trup, suflet pur de capelă,
Cu Domn ce se roagă, la glas de Angelă?...

Doar așa,, mai am gustul speranței trăite
Că nu-i totul fad, euri sunt zămislite
Din lutul de sori, să creeze sublimul;
O româncă de-Adjud...mi-ntregește destinul.

*ÃŽnchin, sopranei Angela Gheorgiu.
29.12.2010