aseară am mâncat petale cu pumnii le-am rupt
pe nerăsuflate
mâine am să-ți mângâi mâinile tale bolnave
apoi am să rătăcesc printre șinele goale
și-am să mă las îmbrățișat de valuri zgomotoase de oameni
pe străzile pline de pomi arși de floare

tourniquet
uite, vezi, n-ar trebui să-ți spun, dar
chestia asta mă face să mă gândesc la toate
mai ales la carnea aceea veștedă a bătrânilor și
la venele lor ce mereu dor sau plesnesc, nu,
nu pot să mă gândesc la îngeri, ci
doar la mâinile vineții și la groparii ce se îmbată
de fiecare dată

ce vrei, sunt prea dependent de carnea
ce-o cumpăram din piață-n hârtie și-n
pungi de plastic subțire în fiecare zi în care mă sunai să-mi spui
de nu știu ce pată ce ți-a apărut pe o pleoapă
în timp ce visai dragoni de hârtie și cretă albastră
umblându-ți băloși pe sub pielea crăpată
după o gură de apă

mâine poate-o să plouă
mai vin pe la tine
să încui poarta, să nu uit de câine
să-i dau drumul să fugă printre umbrele și umbre
și-apoi să mă prind cu frânghii de tine
să zburăm de sub cerul ăsta de piatră
niciunde

o să fie mâine vreodată