agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-09-30 | |
Pe când misteric univers
S-a-mpins să se desfacă, Pământul s-a născut divers, Din preasfințită joacă. Rotundul bulgăre-nroșit Din focul plămădirii, În lave-n sânge de granit, Þipă dumnezeirii. Întâi, prin rouă s-a scăldat, Apoi sub ploi și mare, Răcindu-se cum i-a fost dat, Din cap până-n picioare. Cu mic, cu mare, frații săi Horit-au pe-ocolite În jurul soarelui văpăi, Pe-ovale, largi orbite. Copiii reci și-ncinși și buni Crescut-au împreună, Răsplăți primit-a și minuni Doar Térra, dulcea jună: Că suflet nu-i mai nepătat – Mândrețe-ntre planete – Și mai gingaș și delicat Decât al mândrei fete. Născută-a-l zămisli pe-Adam, Ea însăși raiul este Sămânța vieții de-om și ram, Prin vrerile celeste. Cu doica lună ce-n vegheat Prin preajmă o răsfață, Străluce chipu-i minunat, Plăpând și plin de viață. Un voal de aer răcoros Cu-albastru o îmbracă, Prin ape-i cânte unduios, Rotirea i-o petreacă, Din albul orbitor, lumini Îi stau pe cap coroană, Eșarfă verde de grădini, Pe fruntea-i diafană. Agat e soarelui în zi Și onix noaptea, lunii, Că aștrii prind a o-ndrăgi Și-a se-nchina minunii! Spre-a se uni în infint Făr' de regret și teamă, Din cosmosul nemărginit Stelarii prinți o cheamă. Comete iuți, quasarii vii Îi spun de nemurire, Și unde-n care galaxii E viață și iubire... Din Orion, pulsar poet Emite-n viers cuvinte; Roșește-argintul din pomet, Șoptindu-i jurăminte: "Miracol viu pe bolți de cer, Senină Térra-mi dragă, Suavu-ți chip de giuvaer Cu dragoste mă leagă Și greu mi-e, înger luminat, Și nu știu ce mă ține, Întregul cosmos să străbat Și-un strop să sorb din tine! În piept mi-e apăsat nucleu Prin masa instabilă Și-n beznă nu mai am traseu De dragul tău, copilă!" Ridică Térra pleoapă-ncet Sub razele solare, Cunună-și pune violet, Furtună-n cingătoare, Apoi, cu glas netulburat Galantului îi spune Că gându-i e de nepătat Și mințile-și adune: "Sărman nefericit pulsar, Visezi la o regină! Iubirea-mi să îi dau în dar, Pe-un crai aștept să vină. Eu nu voi fi a ta nicicând – Cum timpul ne desparte, Te vei topi pe drum sperând – Destine-avem aparte! Din mândre constelații poți S-alegi pe orișicare: În Lira, mai presus de toți E Vega sclipitoare, Și Bellatrix sau chiar Rigel Râvnesc să-ți fie soațe Și-așteaptă, chiar de multicel, Cu foc te-a strânge-n brațe. De lângă tine, de nu vrei Să îți alegi mireasă, E plin tot cerul de scântei Ce-n cale vor să-ți iasă. Mă lasă dar, cu traiu-mi vis, Cu ne-mplinita soartă Și săvârșește ce ți-e scris De Cel ce-a vrut să-mpartă!" Pulsaru-n tremur palpitând, Cu pleoape resemnate, Se-nchide cu amarnic gând – În sin-gu-la-ri-ta-te... Degeaba Térra-l strigă iar, El se coboară-n hăuri Prin vidul fără de hotar, Prin tromba negrei găuri. E tristă fata și-n regret, C-o lacrimă pe geană Și-ntoarce spatele încet, Spunându-și cu dojană: "Era frumos, da-ndepărtat Și cam vorbea în dodii, Pereche, nu ne-am fi-mpăcat – Eram din alte zodii!" .................
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate