Sunt o cale fără margini,
un calvar de urlete și neant
sunt omul singur făr-un nume,
omul care-i solitar...

Și plâng în pașii nopții mele,
plâng sub pătura de nori pierduți.
Acesta-i neantul și calvarul,
acesta-i drumul ce-a trecut.

Și pașii mei ce dor îmi lasă
în locul care-am fost crescut
plec în lume, dintr-o lume oarbă
plec oftând ca-ntr-un mormânt.