mă moșesc dunele sângele mamei și țipătul meu
pendulează într-o furtună de nisip
n-am pian să cânt haydn
precum tomas transtromer
zilele îmi vor fi fierbinți și albe
simt frigul nașterii în palme acum
în față am mirajul
căruia îi ascult doar eu sunetele apei
sug sânii cactusului care îmi șoptesc
din când în când
ești liber da da ești liber
ecouri aurii și calde se înalță din tălpi
o imit pe cea care se desface
născând cu seninătate
ridic brațul tăcerii și al goliciunii
semn că nu lăcrimăm de durere
setea e o clepsidră
unde clipele cad nechează întorc firele
dar ea lucind ca întotdeauna va privi doar deasupra