am pe vene un fel de celuloză, o substanță organică întrebuințătă în industria poeziei, se pot fabrica iubiți, insectare, dar mai ales fantome, din alea super de senzație care vin noaptea și pun pansament la încheieturi, îmi place să privesc îndelung după trenurile din gara de nord, ca un bolnav ieșit de curând din spital îmi număr degetele de la coaste, atunci se întâmplă să merg prin ceasul din bucătărie, doar în scorbura asta se pot salva urșii polari, când golesc stomacul din creier, pe șira spinării se tolănește ca o pisică leneșă oboseala perversă de a nu fi lângă tine, tocmai mi-am împrăștiat părul cu zgomotul unui șirag de mărgele, nu mai e nimic de spus și asta mă ghemuiește și mai mult în tine, deschide umerii până la capăt, mă voi cățăra și eu alături de clovni, când vine vorba de fâlfâit călătoria începe și scriu anapoda despre un coviltir cu care ar trebui să-mi acopăr cuvintele, din ce material să fie, câți metri pătrați să aibă, să nu mai dea în foc la fiecare pieptănare, să se ocupe cineva de selecție, pe vârste, pe aptitudini, uite un cuvânt fără dinți, se poate trage în fire, în foi subțiri, nu-mi folosește la nimic, de obicei ar trebui să lase urme, chiar aici pe peron ca o placă de marmură pe tâmplă, aș vrea eu să nasc așa într-o singură zi, dar poemul se naște în tranșee, nu are nevoie de mamă, de sare, îl pot pipăi de arme ascunse sau treceri de pietoni, aș putea chema ambulanța dacă sângerează prea rău când mușc din el ca dintr-o iesele fără isus, mă poate sufoca, la micul dejun o femeie lungită pe șezlong îl apără de gloanțe ca pe copil plutitor, îl pot duce la râu să-l albesc de infidelități, părinții nu s-ar supăra pentru că am fugit de-acasă, mortul e mort nu se mai întoarce în pântec câte felii de lumină i-aș servi, e frig, e frig, dragul meu, soldații se duc în șir pe deasupra mea ca păsările toamna în cimitir, numai ele știu ce cuiburi au acolo, patul e vraiște, tv-ul merge, voi apărea și eu în spatele tău bălăcindu-mă în mintea ta, e frig, e frig, dragul meu, iubirea nu se transmite nici prin cordonul ombilical, nici prin bluetooth, pe pielea mea este un târg de vechituri