în fiecare toamnă copacul de la fereastra mea
se dezbracă sfios îndelung ca o mireasă prea tânără
a câta oară frunzele lui îmi intră-n odaie aceleași
numai eu mă aplec tot mai greu tot mai alb
le ridic și le pun într-o carte
pe care am scris odată de mult numele tău

am visat de curând o căsuță de piatră
pe malul mării într-un golf liniștit
avea acoperișul căzut și ferestrele sparte
dacă nu mă găsești să știi am plecat să o caut
când vei veni tu vor fi crescuți deja trandafirii
și în fața casei va fi o băncuță
acolo te voi aștepta cuminte seară de seară
cu mâinile încrucișate privind îngrijorat marea
te știu venind într-o vreme îmbrăcată în negru
zâmbind mă vei acoperi cu flori
din casa de piatră se va auzi un cor de îngeri
și va mai răzbi până la tine
un miros de busuioc
de ceară
și de pâine caldă