Știi că mi-e dor, cu dorul cel mai scump
Că te aștept, chiar de nu vii
Trăiesc apropierea ta, dar n-o măsor în timp
Și dacă vei veni nu știu și nu voi ști ...

Știi că nu-ți dau decât juma de viață
Și te privez de-o jumătate plină
Mii de bărbați te vor, te pipăie, te-agață
Dar numai eu îți cer atingerea calină.

Îmi dai din când în când din tine altceva
Și construiesc din datul-ți castele de nisip
Pe care le slăvesc când tu, pe undeva
Frămânți în alte brațe, zâmbești într-un alt chip.

Poveste de iubire, mereu ni se termină
Și reîncepe iar, într-un complet ascuns
Și știm că nu avem nici eu nici tu vreo vină
Că Dumnezeu o dată în fața mea te-a scos.

Așa că știi din nou, de ești o fărâmiță
Din viața care curge prin venele deschise
Că te aștept mereu să crești dintr-o bobiță
Spre lumea ce te-atrage cu ceruri necuprinse.

Cum poți să mai trăiești atât de fără stele?
În lumea asta mare chiar surdă ești când țip?
Să te închid, lagună , în țărmurile mele
Cu valuri ce se sting în plaja-mi de nisip...