agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-10-12 | |
cada se umple încet
va fi bine îmi spun în timp ce privesc umbra cu neîncredere tot mai ștearsă tot mai tulbure ca apa din care iese acum o pasăre argintie se înalță în spirale crește începe a vorbi despre lumini albe în nopți polare despre împăcare despre tine e frig ca în seara aceea și tremur unde erai înaripato când cerul se umplea de alge și ouă negre cădeau din nori când el pleca după steaua nordului mâinile se încleștează pe gâtul ei lung și rece inima se zbate ca un pește deodată îi simt ghearele înfipte în spate mă ridică deasupra lucrurilor zice acum zboară dar sângele deturnează mersul timpului și cad ca un ghem în destrămare prin aburii roșii o fetiță în rochie cu buline scapă balonul din mână și plânge cade sub tălpi se desface o apă văd lumina pentru prima dată dar firul se rupe și cad pe gresia udă deasupra becul pâlpâie nervos nopți înecate în lumina ecranului mesaje în sticlă trimise unui călător rătăcit pe mări înghețate ochiul de cristal al lumii clipește tot mai repede tastez până iese sânge din clape pleoapa se zbate în pânza de cabluri cabluri vii trecând prin mine tuburile de perfuzie prin care picură viață parfumul florii de portocal nisipul cald pulsul într-un trecător sunetul alarmei într-o cameră goală încă o dimineață privesc oamenii pe fereastră mereu aceiași încremeniți în timp ca într-un cub de gheață iată fata cu rochii vaporoase și eșarfe colorate o artistă care lucrează într-un club de noapte și bătrâna care își plimbă cățelul soțul i-a murit de inimă în curând se împlinesc șapte ani oare câți oameni vor muri azi în spitalul de peste drum câți metri or fi până jos și pe nesimțite alunec în ceașcă lucrurile devin lichide mă dizolv încet pata se întinde pe perdea și dacă ai apărea acum la ușă te-aș alunga ca pe o nălucă aș zice bărbatul meu s-a pierdut într-un urs alb în fiecare seară îmi trimite o lebădă de zăpadă iar de voi pune degetul și voi simți în pieptul tău o crevasă având forma mea atunci voi crede sau doar te-aș chema la un ceai de iasomie
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate