N-aș vrea să fiu o existență palidă,
poate de aceea prefer să sting lumina
când mă privesc în oglindă.
Și nici să-mi orânduiesc lacrimile
după zâmbetele care nu-mi sunt adresate.
Mă mulțumesc și daca ești o asimptotă,
doar așa am infinitul mai aproape cu un pas.
Și nu vreau sub nicio formă
să-mi reamintești că nu există numere care se împart la zero.
O să devin radicală,
o să mă alătur revoluției franceze
și o să mă transform apoi
în partea imaginară a numărului complex - tu.

Și m-aș descotorosi numaidecât
de pantofii de oțel ai gravitației,
dacă nu aș ști că numerele care zboară,
sunt doar aruncături de bețe înșiruite
așteptând să ajungă la capătul vreunui răsărit.