dacă-ți scriu cu degetul pe șira spinării praful se duce
stratul de ozon se rarefiază, primul rând de piele se vede
ca o pojghiță de poezie în care mi-aș înfige unghiile

spatele tău miroase a pădure de brazi

scotocesc ca într-un mormânt după câțiva ani în plus
unele făpturi încep să apară, curioase sprijinite de geam

nu știu din care colț al camerei se va lumina azi
poate din podea, poate din tine

cineva urcă scările, o liniște profundă
se sparge undeva departe printre ghețari

corbii se duc spre parcul herăstrău și eu tot caut mingea aceea roșie
care se zbate în tine ori de câte ori dormi

nici nu știi câte lucruri minunate ți se întâmplă când dormi cu mine

dacă-ți scriu cu degetul pe șira spinării, pâș, pâș, să nu te trezesc
e ca și cum aș scrijeli o rugăciune pe un zid într-o peșteră bine ascunsă
vertebrele învelite-n rășină încep să înflorească
asta nu amintește nici a botez, nici a moarte
și uite așa până nu mai ești

spatele tău miroase a pădure de brazi
trec zi de zi pe deasupra lui ca un nor
mă golesc, stau ore în șir pe calea ferată
niciun înger nu vine, mai dau o pagină din scriptură

și uite așa până nu mai ești