Mai ninge astăzi ca și ieri,
Zăpada-i veche și murdară,
Omoară vântul primăveri
Și-mi latră câinele pe-afară.

Tu stai tăcută lângă geam
Cu ochii ațintiți la stele...
Mă viscolește an de an
Tăcerea ta cu vorbe grele.

Dar sunt și eu un alt nebun
Ce-și cântă viața pe de rost,
Mai sparg baloane de săpun
Și-mi râd de ele ca un prost.

Ghețarul sapă-n capul meu
Ca o nevroză netratată
Și-mi este bine și mi-e rău,
Și-mi latră câinele la poartă.

Mai scotocesc în calendar
Să-mi caut clipa efemeră,
Dar mă trezește funerar,
Tăcerea ta ce mă disperă.

Nu e nimic... merge și-așa
Până-ntr-o zi când, fără veste,
Tăcerile – a ta și-a mea –
Vor fi un capăt de poveste.

Și dau zăpada cu-ndârjire,
Mareea albă crește-n sat
Și la jurnal se dă de știre
Că iarna-n țară a intrat.

Cum toate au un rost al lor,
Nu este loc de întâmplări,
Troienele din cap mă dor
Și-un crivăț stinge lumânări.

Mai ninge astăzi ca și ieri,
Zăpada-i veche și stătută,
Îngroapă gerul primăveri,
Tăcerea ta mă înspăimântă.