Biografie Eduard Zalle
Eduard Zalle este un poet constănțean neafiliat vreunei generații literare. Este licențiat în jurnalism. Se consideră un adept și înfocat susținător al mișcării Flower Power. Membru fondator al Cenaclului Glykon din Constanța.
Opera literară:
A debutat literar în 1977 cu poezia „Moarte de toamnă”” publicată în revista liceului „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța, „Catarge la orizont”.
A debut editorial în 2009 la editura Eminescu, București, cu volumul de versuri „Poezii din vremurile vechi (1977-1990)”.
A fost publicat de reviste precum: „Convorbiri literare”, „Literatorul”, „Ex Ponto” etc. De asemenea, a publicat articole pe site-ul ”European Journalism Observatory”, unele dintre ele fiind traduse în limba engleză și germană.
Volume publicate:
„Poezii din vremurile vechi (1977-1990)” - poezii, editura Eminescu, București, septembrie 2009;
„Cântec lui Merlin” - poezii, editura Eminescu, București, aprilie 2010;
„Doamna brună” - poezii, editura Semne, București, octombrie 2010;
„Sonetele iubirii” - sonete, editura Semne, București, mai 2011;
„Prietenia cuvintelor” - antologie colectivă de poezie, proză, eseu și umor a cenaclului literar online „Noduri și Semne”, editura Inforapart, Galați, decembrie 2011:
„Frământările înțeleptului vrăjitor” - sonete, editura Semne, București, noiembrie 2012;
„Cântece de iarmaroc” - album de poezie și muzică folk, editura Muntenia, Constanța, noiembrie 2012;
„Hotelul Paradisului” - dramă în două acte, editura Semne, București, decembrie 2013;
„Din livada înflorită a iubirii” - antologie de poezie contemporană a revistei literare „Bogdania” din Focșani, editura Emma, Orăștie, decembrie 2014;
„Îngeri căzuți”, poezii, editura Ex Ponto, Constanța, mai 2015;
„Poezii pentru o femeie anume”, poezii, editura Ex Ponto, Constanța, iunie 2016;
„Umbre violet”, poezii, editura Ex Ponto, Constanța, mai 2017.
Referințe critice:
Traian T. Coșovei:
„Eduard Zalle este un spirit bacovian, profund și întrebător, care are forța de a-și suprima tragismul prin ingenioase și temerare incursiuni în poeziile post-moderniste.
Eduard Zalle nu este nici un moralist, nici un pamfletar indignat. Pur și simplu se mișcă în interiorul unei lumi pe care poetic vorbind încearcă să o înțeleagă în complexitatea ei deseori contradictorie [...]
Edi Zalle reinventează sonetul ca pe o patrie a sentimentului. Din trăsătura poeziei sale se nasc făpturile imaginarului care, uneori, capătă concretețe. Aceste făpturi nu au chip și nume semn al metaforei existențiale pe care ne-o propune poetul. Ambiguitatea sentimentului, faptul că acesta este adresat unei făpturi efemere ne fac să credem că sonetele lui Eduard Zalle se adresează unei plăsmuiri... Vocea lui lirică se propagă cu intensitatea sonorității clasice adaptate în registrul modern.”
Eusebiu Ștefănescu:
„Recomand cititorului acestor poeme să le rostească cu voce tare. Cuvântul care bate aerul pătrunde cald în sufletul celui care îl primește. Toate poemele lui Eduard Zalle sunt niște mărturisiri, versificația le îmbracă pentru ca să poată ieși în lume. Din acest punct de vedere Eduard Zalle e un poet special. Are vocația histrionului și atunci este și creatorul și interpretul poemelor sale, cititorul parcă ascultă rostirea poetului și o preia odată cu starea lirismului său, care se manifestă ca o adevărată confesiune de sine.
În aceste confesiuni se simte povara unor trăiri și acumulări culturale sub forma rezonanțelor poetice care amintesc de Eminescu, Nichita, Blaga, dar mai ales de Bacovia [...]
Aceste trăiri și acumulări topite organic în chinul dulce al inspirației poetice fac din Eduard Zalle un poet original, de o candidă sinceritate.
Sunt martor, Eusebiu Ștefănescu.”
Nicolae Iliescu:
„În momentul actual al dezvoltării noastre, când foarte multe persoane depresive se rușinează de activitatea lor și scriu în vers alb sau citesc ultimele elucubrații postpostmoderne care ocolesc Timpul și vin și până la noi, apar oameni serioși care scriu simplu, clasic, în metru robust aproape antic, cu subiect și predicat și care se adapă la apeductele învechite, dar îmbujorate în talent [...]
De aceea consider că trebuie să fii deosebit de mândru de un astfel de simptom și să-l conștientizezi. Mai mult, să încerci ca prin metoda de revenire și de investigare automată a imaginilor și a amintirilor, cât și prin mișcarea ochilor și a cuvintelor pe foaia nescrisă de caiet dictando să încerci să retragi seara, ca pe un preș, dinaintea prietenilor și să le înflorești acestora sau măcar unora dintre ei energia de a pendula între cobai și înger, cum n-ar zice Nichita Stănescu, precum și dorința de a-și merita soarta.
Așa ceva aduce cu el, din afară înlăuntrul său, prietenul nostru Eduard Zalle.”
Prof. Ion Ionescu-Bucovu:
„Eduard Zalle, giurgiuvean, prieten cu marea și cu Dunărea, specializat în jurnalism, împătimit al muzicii rock, folk, blues și jazz, având la activ peste 10 volume de poezii, scrie o poezie de un lirism apăsat: „Eu sunt poetul cel mai trist/ Pe care lumea nu-l cunoaște/ Și dacă, totuși, mai exist,/ E pentru că în ochi îmi naște// Mereu o lacrimă ascunsă,/ Mereu un cântec de albastru./ Cu pana mea, de sânge unsă,/ Pretind că sunt bardul sihastru.” Poetul a îndrăgit dulcele stil clasic, cu o poezie calmă, plină de metafore înțelepte.”
|