Nu sunt vreun înger sau vreun sfânt,
Din iad venit, în iad cobor.
Las totu-n urmă lăcrimând,
Voi m-ați adus pe-acest pământ,
Părinți, lăsați-mă să mor…

Strigați-mi numele-n pustiu
Dar nu îi veți găsi vreun rost,
Păstrați-mi dragostea de fiu
Și voi rămâne mereu viu,
Ca și când moartea n-ar fi fost.

Lăsați-mă să mai rămân
În amintirea tuturor,
Același suflet călător,
Nu am avut nici n-am stăpân,
Părinți, lăsați-mă să mor…

Strigați-mi numele-n zadar,
Înc-un ecou purtat de vânt,
Când toate visele dispar
Și nu văd viața ca pe-un dar,
Nu mai pot sta pe-acest pământ.











Pornesc pe drumul ce-am ales,
Pavat cu amintiri ce dor,
Căci nimeni nu m-a înțeles.
M-am săturat de-atâta mers,
Voi, frați, lăsați-mă să mor…

Strigați-mi numele-n pustiu
Dar nu îi veți găsi vreun rost,
Să-mi pară rău e prea târziu,
N-am înțeles ce-ați vrut să fiu,
Nici voi n-ați înțeles ce-am fost.

Mă pierd în propria-mi ființă
Când lacrima din ochii lor
Se risipește în decor,
Mai am o singură dorință,
Părinți, lăsați-mă să mor…

V-aș cere să nu vă-ntristați,
Vă rog, iertați-mă bunici…
Și voi părinți, surori și frați,
Că ați trăit să mă-ngropați,
Dar locul meu nu e aici…