era o băncuță de lemn pe care stăteam ore în șir
dădeam firmituri furnicilor
și mă amuzam cum se coalizau să care greutatea aceea
era un tufiș în care păianjenii țeseau pînze
păianjeni cu cruce de care se temeau toți copiii
le prindeam muște și petreceam ore bune privind scena morții
uneori sugeam măselele cariate pînă ieșea sînge
și scuipam
iar păianjenii înnebuneau parcă
de miros sau cine știe de ce
se înfruptau cu saliva însîngerată pînă se umflau
atunci îi prindeam cu o frunză
și îi călcam
numai eu auzeam pocnetul
seara intram în parc
luam un băț și retezam florile
cu satisfacție