E liniște cumplită in casa mea.
Liniștea pozelor in care par tot mai tânăr.
A amintirilor din care nu te pot decupa.
Este tăcerea de gheață din care noi am evadat
Cu viteză și traiectorie centrifugă.

Nu mai e gângurit de copil, nici râs de femeie
Nici macar scârțâit de ușă trântită
Doar o tăcere ce se lasă definitiv
Peste lespedea imaginară ce ne desparte...

Și simt cum liniștile noastre profunde
Se unesc glacial
Fără vibrație, fără recurs
Un vid etern, necuprins
Astupându’mi strigătul disperat....