îngerul meu n-a ieșit de mulți ani din mine
își ține aripile strânse în jurul privirii
când și le dezmorțește mâinile mele par fulgere
ce coboară pe coli de hârtie și pe nerăsuflate
scriu cuvinte ce vindecă tristețea
și nu le recunosc ale mele
alteori își ridică pleoapele amorțite
și din ochii mei ies căi nebătute spre inimă

îngerul a renunțat de mult să mă mustre
pentru patimile de care nu mă despart,
îndărătnicia mi-o știe, se roagă doar pentru mine
și toate păcatele mele îmi stau înainte
ca o mulțime cu făclii aprinse în fața unui orb
eu știu atunci că sângele meu e luminat de iubirea
ce nu mă părăsește în orele când o acopăr cu pietre

îngerul meu rabdă ca un întemnițat batjocura
foamea și frigul din oasele mele el rezistă
tuturor încercărilor de-a alunga harul
ca un ultim locuitor al unei țări rămâne în mine
în timp ce eu sunt departe de mine departe

când mă întorc își scoate larg aripile
prin mădulare, prin simțuri, prin gândurile mele
își ia zborul cu mine înăuntrul lui