o liniște din care mi se pare că aud și totuși parcă nu
un pas grăbit de om

e timpul scurs
vântul mi-aduce tot nisipul de pe plajă în casă
nu mă întreba de ce, te rog
așa fac mereu
las ușa deschisă

în suflet un nume
pe-o pagină albă
îți scriu
gândul nu doare gândul ucide

aseară am visat că marea locuia ca un om
în adâncul nostru
nu mă grăbesc
sunt o frunză de toamnă
oricum

azi îmi doresc să văd mult
dincolo de mâini dincolo de pas
așezat pe o bancă
un bătrân