Am fost să mă-ntâlnesc cu amintirea într-o seară,
Ploua mărunt, pe străzile pustii și-ntunecate,
Pășeam încet ca timpul meu trecut să nu mai doară,
Cum dor atâtea-n viață și nu pot fi prin ea uitate.

Eram nehotărât ce spun la prima noastra întâlnire,
De când s-au despărțit, două minuni, două cuvinte,
Cum voi lega de suflet un trecut, cu nevăzute fire
Păstrându-și visele în el, la fel de dragi și sfinte.

Treceau alături călători, grăbiți la un final de zi,
Ducându-și visul undeva, fără să aibe-o țintă-anume,
Ploua mărunt și mă-ntrebam, pe care bancă voi găsi,
O amintire ce-am pierdut-o, într-o iubire fără nume.

Când am ajuns în parcul vechi, era o bancă părăsită
Pe care frunze ruginii, își depănau păreri din vară,
Îmbătrânise timpul nostru, prin viața uneori grăbită
Și amintirea nesosită, stătea prin gândul meu povară.