O ultimă zi de septembrie...
Soarele se arată cu mândrie,
Dar în ea stă ascunsă
Eterna melancolie
De sfârșit de vară,
De-nceput de toamnă.
Copacii tremurânzi
Cu a lor colorată podoabă
Stigă flămânzi
După vara plecată in goană.
Se tem și ei de vremuri
Care-au să vină și geruri
Care o să-i înghețe
Până jos la rădăcină.
Păsările se trezesc,
Speriate chiuiesc,
Căci vântul rece le-a trezit,
Și-și dau seama cu tristețe
Că trebuie să plece:
Vine iarna.
Își fac bagaje, -mpachetează,
Casele iși sigileaza;
Știu că-n locul lor alți nu s-așeaza.
Și pleacă repede
Să nu prindă zorile negre.
Zboară spre soare
Mai cald să le fie
Vântul le grăbește
Cu rece vijelie.
Codrul plânge cu lacrimi
Și-și spun cu patimi
Cei ce au rămas:
"Iată c-au plecat! "
Privesc și eu in zare
Sufletul mă doare
Când văd in jur atâta întristare.
Dar...nimic nu pot să fac:
Privesc si tac;
Să intervin n-aș putea
Căci ce aș face?
Toamna aș certa
De răul ce îl face
Sau iarna aș opri
Să nu vină încoace?
Dar sunt slabă, recunosc,
Nici să las in urmă trecutul
Nu reușesc și totul
S-a întors deja impotriva mea.
Iar eu ce fac?
Privesc fereastra pustie
Ce-mi indica drumul
Unei toamne triste.
C-au să vină geruri crude
Și nămeți cât vârf de munte
Și-are să-nghețe el, gerul
Suflete de om, până și cerul.
Dar până atunci rămâne
Să ne luăm adio- până mâine
Când vine iarași primăvara;
Într-adevăr timpul trece
Și mâine iți dai seama
Că totul se petrece
Intr-o zi cât zece.
Și-atunci, toamnă pustie,
Am să-ți dedic o poezie
Să te-nduri, să renunți
De ger sa ne cruți
Mai așteaptă și lasă
Soarele să iasă
De la el din casă
Să ne lumineze,
Caldură să ne-ofere!