La suprafata
gonesc valuri mii,
in adancime ard
ale mortii faclii.

E tot si-i nimicul
sangele ei, vicleanul,
acelasi, vesnicul
precum oceanul.

Frumoasa-n furtuna,
mai frumoasa-n tacere,
in lumina buna
vipera a durerii.

Lacom e valul
tandru-i strafundul,
ucide rivalul
bland ademenindu-l.

Cu grija de maine
marinarul vasleste,
la somnul vesnic
nu se gandeste.

Deasupra lucesc
stele si luna
dedesubt e noapte
sfanta, stearpa, buna.

Suprafata inseala,
adevar si ruina
ascunde adancul,
ca femeia cea buna.