Nu reușim niciodată să ne ținem promisiunea,
când spunem că data viitoare nu vom mai lăsa cerul să se prăbușească.
Că o să-i facem o plasă în care o să-l stârngem de pe jos, până la ultimul sfânt.
Că-l vom goli și ne vom muta în el, până vom muri de plictiseală.
Că-l vom agăța de o piatră să nu se răstoarne.
Că-l vom ține mai jos, poate poate o să-l adune și alții.
Că-l vom prinde-n cuie și îl vom semna în lacrimi.
Nimic nu-l va împiedica să ne zdrobescă.

Nici măcar îngerii de hârtie pe care obișnuiam să ți-i fac, moi și rupți de vânt.
Nu-i nimic dragă, îmi spuneai, o să împodobim copacii,
o să dăm crengilor aripi să ne țină cerul și așa vor sta toți îngerii,
prinși în brațele noastre dezlegate.