Las deoparte ziarul și mă apuc să beau ca să prind curaj să folosesc sculele pentru a visa cu ochii deschiși.
Clipesc des din pleoape să îmi limpezesc ochii.
Privesc în fugă peste ziar și descopăr câteva cuvinte pe care le pot folosi ca o mângâiere a porcului pe burtă.
Sunt silit să îmi nasul printre realitățile crude tipărite într-un ziar de aiurea.
Arunc ziarul și beau ceva cu alcool care îmi activează visul cu ochii deschiși.
Scriu pe o bucată de hârtie cuvinte care se așează în fraze ca o coadă de păun și dansez cu cadavrele de hârtie în timp ce la TV se transmit știrile sportive.
Cadavrele de hârtie sunt dezarmate de orice gând în fața mea.
Dansul cadavrelor de hârtie este ca cel al copiilor mici când își sug degetele de la picioare.
Când dansul s-a terminat eu încă mai scriu și prind licurici pe care îi pun în palmele cadavrelor de hârtie.
Ochii lor cu gene exagerat de lungi, devin subiect în fiecare zi în tabloidele cu mondenități.
Visul cu ochii deschiși s-a transformat într-o maimuțăreală curată.
Scriu și beau și îndur privirea cadavrelor de hârtie neștiutoare.
Sunt dezarmate de orice gând în fața mea.








Istovit de oboseală am adormit adânc.
Toată noaptea cineva îmi șoptea în urechi cuvinte pe care nu le puteam desluși.
A doua zi un înger cu aripa rănită a căzut peste laptopul meu.
Monitorul s-a înțețoșat și nu am mai putut să scriu nimic despre cadavrele de hârtie.
Atunci am început să scriu cu pixul pe o foaie albă de A4, transformându-mă într-un miserupist dotat cu o aroganță de catifea.
Mă simțeam un marangoz care transporta în fraze pe foaie de A4 cadavre de hârtie.
Simțeam în pantof o pietricică, mă deranja, nu știu cum a ajuns acolo și am început să fac gesturi necontrolate cu piciorul.
La un moment dat un cadavru de hârtie a început să plângă, să râdă, sunt gândurile mele care au zburat demult.