toamna pot să mă desprind
desfac lanțurile de pe glezne zbor
dar nu ca o pasăre
încă cerul e o întindere dincolo de care nu văd nimic
și limitarea asta mă scoate din minți pentru că hei
sunt aproape bătrână aproape copil
anii îmi cresteaza marginile pașii mei devin egali
sunt un robot din carne mare parte din an
toamna însă

știu pe de rost cântece șoptite de vânt
dansăm împreună
mă nasc de o mie de ori mor cu fiecare frunză
ploaia îmi ruginește armura brusc sunt puf de păpădie
îmi decupez inima și o ascund într-un balon de săpun
chiar dacă
nu îl va sparge niciun elefant al aerului

toamna pariez mult
și pierd
ca un viciu.