Mi s-a-ncâlcit norocu-n mărăcini
I-acolo priponit ca oaia proastă
Când lupii urlă-n carpenii vecini
Iar turma s-a pierdut în sus pe coastă

Îl bat cu joarde tinere de-alun
L-ademenesc cu frunze dulci să iasă
Dar n-are cum căci spinii se opun
Înfipți în lâna-i veche friguroasă

Iar fără el oriunde dau să plec
Doar ziduri nesfârșite-mi stau în față
Și ape-adânci pornite pe înec
Ori munți de foc cu flăcări mari de gheață

Învață-mă tristețe cum să-l scot
Și să mi-l am din nou pe dinainte
Chiar sfâșâiat așa și orb de tot
Să-l pot urma de-acum cu pas cuminte

Să ne putem întoarce înapoi
În verile ce-au fost cândva pe-afară
Și-acolo să fim iarăși amândoi
Adolescenți pentru a câta oară?