privești pe geam ca într-o fântână părăsită
ca într-o carte ce urmează să i se ardă cuvintele
aștepți de parcă așteptarea îți croiește răspuns
de parcă toate măștile s-au topit
și țintesc un semn de la tine
buzele ți se lipesc pe spatele lui,
conturul însă rămâne ascuns, frânt
decupat ca dintr-o revistă cu oameni

construiești castele apoi le imprimi în tine
în viscere în oase și crezi că ele îți dau forța,
dar fumul iese la iveală caută loc
unde să fugă
nicăieri, dar nicăieri nu găsești
unde
încotro
spre ce
spre un cine

țigara încă arde
paharul cu lapte e plin, are gust de clepsidră
poate tocmai de aceea ai lăsat-o deschisă
poate tocmai de aceea
mamele plâng în parc după îngeri
ca și cum ar căuta o monedă
nimic nu vei spune vei ascunde același secret
vei dormi cu el și vei plânge
iar el îți va ține ochii închiși
destul, cât să îl vezi
încă o dată pe tata