Povestea aiurită a lui
puteam de mult să o transform în proză,
dar viața asta este uneori hai-hui
și am uneori un baston plin de scleroză.
Rămâne cum am stabilit deja
să o transform într-o poezie deșuchiată,
la panarame mă fac scrum, duc iar grija,
este petrecere, o facem iar se pare lată.

Avem povești mai toți pe lumea asta,
mulți nu le expun, rămân la subteran.
Te saturi și spui : Ajunge, Basta!
amicul din preajmă te lovește , îți e dușman.
Povești idioate cu bărbați și femei,
la ce mai folosesc pe această lume?
Suferim de surzenie, în urechi avem iar clei,
neaveniții se țin iar de glume.

Frumos cândva, acum doar o ruină,
își numără banii din punga cea uzată.
Pentru această soartă el are vină,
nu a fost negustor cinstit într-o piață.
Poezia se mestecă cu lingurița,
dar proza care este pe la noi,
poți să o atingi cu furculița,
există vaci gestante, tauri, boi.

De ce să scriem noi pe blog
viața noastră ieșită de la naftalină?
Ne copiază fraierii, nu avem buldog,
să aibă girofar, să aibă o mare vină.
Dacă eu am supărat niște urechiați,
să mă pupe direct pe gingie.
Pe lume sunt doar interese, niște pătați,
ei există pe lumea asta searbădă, dar vie.