de fapt nu trăiești privind în ochii mei
nici tristețile nu le mai cunoști
sunt ale tale?
ale mele sau ale tuturor?
pe val l-ai luat povară în spate
de aripi ai legat pietrele
sfintele
tăcutele
și iată cum mergi și mergi ca un nebun
prin țipătul corbului
în singura noapte cu tort și șampanie din anul acesta
mi-ai ars vederea
stabilisem un tremur pentru fiecare mână
dar m-am trezit tremurând toată
nu de frică, nu de emoție, nu de frig, ci de tine

să-ți mai povestesc despre tine? eu zic că da…
cu o piatră de picioare treci ziua de azi și apoi ziua de mâine
precum un
haos
petec
destin
adunate-n coșul pieptului tău
în caz de singurătate absolută

să-ți povestesc despre mine? eu zic că da...
sunt oboseala universului, dar și fericirea lui
sunt căderile tale, dar și clipele infinite de iubire
sunt nefericirile expuse la muzeu ca un tablou abstract, dar singura ta amintire

un oarecare gând prelinge raze pe melci
podul s-a prăbușit peste zâmbetele noastre
și da
la picioarele lui îți așteptam venirea
așa cum nu știam
așa am intrat în sângele tău
numindu-mă viață