Stăteam în vârful unui morman de haine care așteptau să ajungă la spălat.
Îmi croiam drum prin imaginație în camera cu cadavre de hârtie.
Aproape treizeci de bărbați și femei, majoritatea tineri, se adunau sub forma cadavrelor de hârtie, o dată pe săptămână, în camera de oaspeți a poeziei.
Eu cântam la acordeon în camera poeziei mele.
Trei femei, nu tocmai tinere, cadavre de hârtie, cântau la trei flaute micuțe.
Un murmur de voci al celorlalte cadavre de hârtie umplea întreaga cameră.
Unele din cadavrele de hârtie se ocupau cu conversația, hohote de râs și bătăi ușoare pe umăr.
Întrebarea dominantă între cadavrele de hârtie era: ce faci acolo de unde vii? Cu ce te ocupi acolo?
Unul dintre cadavre se plângea că medicii i-au descoperit o tumoare în stomacul său de hârtie.
Mă uitam poetic la gașca cadavrelor de hârtie și mă întrebam cum au ajuns în camera de oaspeți pe ploaia torențială care era afară.
Eu mă plimbam prin în camera de oaspeți a poeziei și împărțeam cadavrelor de hârtie mape cu poeziile mele.
Fusesem prieten cu fiecare din ei, înainte de a ajunge cadavre de hârtie.
Încă nu s-a întâmplat să ajung să înnoptez cu ele în aceeași cameră.

















Din toate direcțiile vântul aduce hârtii mototolite, sunt ca niște cadavre de hârtie.
Pe cer se vede urma hârtiilor mototolite aduse de vânt.
Ele nu dorm, nu visează sunt pritene cu îngerii conturați de vânt.
Hârtii mototolite aduse de vânt, cadavre de hârtie un fel de n-ar mai fi.
Cadavrele de hârtie mototolită nu știu că existența lor durează până la prima ploaie.
Hârtiile mototolite ca niște cadavre de hârtie sunt indiferente și se lasă purtate de vânt.
Vântul culege hârtii mototolite din pubele și le acordă statutul cadavrelor de hârtie.
Când vântul intră în stand by, cadavrele de hârtie mototolit ă rămân doar cu promisiunea că el se va întoarce peste ele.